De ce să alegi între dans și plâns când le poți face pe amândouă?

Body Talk
Robyn
100
Așa cum declară vedeta pop suedeză în prima piesă, „Fembots have feelings, too”. Și, vai, ce sentimente aduce Body Talk. Albumul a lansat două dintre cele mai definitorii piese triste ale secolului XXI, „Dancing on My Own” și „Call Your Girlfriend”, inspirând un val de imnuri dureroase, dar triumfătoare, care stârnesc lacrimi pe ringul de dans.
Dar miezul emoțional al albumului Body Talk este întruchipat de mai mult decât aceste două melodii devenite clasice instantaneu. În „Love Kills” și „Hang With Me”, Robyn le amintește ascultătorilor să se întărească în fața potențialelor suferințe și dezamăgiri în dragoste. Alături de aceste momente însemnate, pline de vulnerabilitate, există și melodii care abundă în încredere sfidătoare: tăioasa „Don't Fucking Tell Me What to Do” și bizara, dar minunata colaborare cu Snoop Dogg „U Should Know Better”, cu beat-uri ce pulsează și laude jucăușe. (Puține vedete pop, cu excepția lui Robyn, au reușit să rostească cu succes o replică precum „Even the Vatican knows not to fuck with me”). Și fiecare piesă de aici este o completare perfectă a viziunii articulate pe „Fembot”. Acesta este un album imaculat și echilibrat, cu o protagonistă care nu se teme să își dezvăluie sufletul.
„Orice mare autor de muzică pop vă va spune că Robyn este o uriașă sursă de inspirație.”
Niall Horan