Un clasic al genului soul dovedește că muzica politică poate fi combativă, dar și liniștitoare.
What’s Going On
Marvin Gaye
17
Când Marvin Gaye i-a prezentat în 1971 piesa ce dă titlul albumului What’s Going On lui Berry Gordy, fondatorul Motown, se spune că acesta ar fi zis că e cea mai groaznică chestie pe care o auzise vreodată. Muzica era prea relaxată, iar versurile prea politice. Dar dacă până și Elvis cânta melodii de protest („In the Ghetto”, din 1969), de ce n-ar fi putut și Marvin Gaye să facă la fel?
„Era mereu la curent cu situația politică din America.”
Elton John
Genialitatea albumului constă în lejeritatea sa. Melodiile plutesc și respiră; interpretările par naturale, chiar improvizate. De exemplu, fragmentul la saxofon al lui Eli Fontaine de pe piesa eponimă a albumului a fost înregistrat când Fontaine credea că-și face încălzirea. În timp ce Sly & The Family Stone își canalizau furia într-un un stil funk înverșunat (There’s a Riot Goin’ On, din 1971), Gaye și-o suprima pe a sa prin intermediul secțiunilor abundând în instrumente cu corzi și percuție latino, simboluri nu doar ale gingășiei, ci și ale sofisticării. Chiar și în momentele de tristețe de pe album (portretizarea adicției de pe „Flyin’ High [In the Friendly Sky]”, „Inner City Blues [Make Me Wanna Holler]”) artistul e relaxat. Revelația constă în faptul că muzica politică nu trebuie să fie despre confruntare și atât, ci poate fi de asemenea caldă și primitoare.