Muzică complexă cu un mesaj simplu: la tinerețe, totul răsună cu forța unei orchestre.
Pet Sounds
The Beach Boys
20
Aranjamentele muzicale ale lui Brian Wilson au adus o complexitate nemaiîntâlnită în muzica rock, însă trupa emitea în același timp un mesaj simplu și poetic: la tinerețe, totul răsună cu forța unei orchestre. Într-un moment în care trupe precum The Velvet Underground începeau să folosească muzica pop pentru a explora realități intense, Pet Sounds a apelat la fanteziile ritmurilor pop din anii ’30 și la muzica exotică din anii ’50, la Hollywood-ul de demult și la perioada televiziunii timpurii. Și, în ciuda atmosferei sacre a albumului (Wilson și-a denumit următorul proiect, Smile, o „simfonie adolescentină către Dumnezeu”), nu-i deloc surprinzător că Tony Asher, celălalt textier de pe Pet Sounds, lucrase în mediul publicitar. În ciuda ambiției sale, Wilson știa că trebuie să producă ceva precis, direct și universal.
„Chiar i-a făcut pe oameni să înțeleagă că un album poate fi o călătorie incredibilă”.
Graham Nash
Dintre toate moștenirile lăsate de Pet Sounds, cea mai profundă este ideea că muzica pop, ceva accesibil și extrovertit, poate fi expresia unor lumi interne profunde. Experimentele lui Wilson cu LSD nu sunt evidente într-un mod strident, dar îl poți auzi încercând să scoată la suprafață sentimente îngropate atât de adânc încât să le cauți e o aventură demnă de întreprins.