O meditație despre dezordine, lipsită de teamă și, în cele din urmă, plină de speranță.
Jagged Little Pill
Alanis Morissette
31
Cel de-al treilea LP al lui Alanis Morissette, de un succes răsunător (după două înregistrări teen-pop care au intrat în Top 40 în Canada ei natală), este poetic și direct, cinic și idealist, sarcastic și inocent. Are, de asemenea, o atitudine de confruntare neînfricată, cu critici tăioase la adresa catolicismului, tehnologiei și a bărbaților imaturi, pe care puține artiste au avut curajul să le exprime la rândul lor. Așa că, atunci când fosta vedetă Nickelodeon, în vârstă de 21 de ani, a lansat albumul, în 1995, după ce a fost abandonată de casa ei de discuri, viziunea sa lipsită de scuze asupra lumii a fost diferită, oferind un nivel de franchețe și vulnerabilitate care a deschis calea pentru generații de viitoare cantautoare, printre care Taylor Swift și Olivia Rodrigo.
„Îmi amintesc că mi-am spus că nu mă voi opri din scris până când nu-mi voi iubi munca din toată inima.”
Alanis Morissette
Dincolo de frazele aparent destinate radioului și armoniile strălucitoare ale albumului se aflau observații asupra dezordinii și banalității vieții. Slăbiciunea umană este o temă prezentă pretutindeni: artista e distrasă pe „All I Really Want” și dezorientată de fericire pe „Head Over Feet”. Cu toate acestea, chiar dacă starea de spirit fundamentală a albumului e deziluzia, moștenirea sa e speranța, ideea că sângerarea, țipetele și învățarea înseamnă, în cele din urmă, să trăiești. Poate de aceea, cu toată angoasa și furia ei, Morissette rămâne relativ îngăduitoare cu ea însăși. În „Hand in My Pocket”, o piesă devenită între timp o capsulă a timpului cu țigări și taxiuri, ea se iartă pentru că n-a înțeles totul.