Beat-uri cizelate, versuri dure: iată capodopera Wu care a zguduit scena muzicală.
Enter the Wu-Tang (36 Chambers)
Wu-Tang Clan
37
În 1993, Wu-Tang Clan era alternativa sumbră și neglijentă de tip grindhouse la cinematografia gangsta barocă marca G-funk: dacă ritmurile luxuriante ale lui Dr. Dre, asociate cu cultura mașinilor lowrider, aduceau cu Terminator 2, atunci producțiile zgomotoase, sângeroase și distorsionate ale lui RZA de pe albumul Wu de debut erau specifice peliculei Reservoir Dogs, a lui Tarantino. Răzbind din cel mai slab reprezentat cartier din New York, Staten Island, iată un sound care exista în propria sa bulă, prin natura sa ori datorită influențelor mediului: break-uri soul cu patină, elemente kung fu din filme obscure, sunete prelungite de clape, zgomote de bandă, pocnituri și poticniri.
Wu-Tang a apărut ca o trupă de nouă membri în era micilor clici rap de după debutul MTV, cu o combinație de stiluri și voci: poezia beat violentă a lui Raekwon, Ghostface Killah și Inspectah Deck; salturile turmentate de la cântat, la țipat, ale lui Ol’ Dirty Bastard; cuvintele sofisticate și referințele științifice ale lui GZA și Masta Killa; predicile zgomotoase ale lui RZA; răgușeala tupeistă a lui U-God; vrăjeala dibace a lui Method Man care își marca deja, pe piesa omonimă, ascensiunea la rangul de star.
Cu toate că melodiile melancolice precum „Can It Be All So Simple” „C.R.E.A.M” și „Tearz” s-au concretizat într-o trilogie de povești evocatoare, Wu a oferit puține indicii care să elucideze mitologia și poezia trupei. Membrii acesteia au adus pe scenă o zarvă unică, astfel încât urmașii lor muzicali, de la grupul Odd Future, organizat similar, sau vorbărețul Logic, până la Pusha T, care-și trage seva din lumea interlopă și Young Thug, cu stilul său neînduplecat, le sunt recunoscători, fiecare în felul său.
