O coloană sonoră epocală, care a făcut ca trauma să pară erotică, iar mântuirea o nesăbuință.
Purple Rain
Prince
4
Nu prea poți povesti în mod convingător despre un artist controversat al cărui temperament dificil maschează un geniu muzical, fără, să ai de-a face, evident, cu un autentic geniu muzical. În acest sens, muzica de pe albumul Purple Rain a pornit la drum cu cel mai înalt grad de dificultate imaginabil; cea mai mare moștenire a proiectului este imposibilitatea ca succesul său să fi fost vreodată pus la îndoială.
„A primit un Oscar pentru Purple Rain. Munca sa nu poate fi mai politică de atât și asta pentru că a făcut totul fix așa cum a vrut.”
Pharrell Williams
Cu jumătate din lista de piese compusă din single-uri de Top 10, această coloană sonoră este cea care l-a transformat cu adevărat pe Prince Rogers Nelson din doar suficient de important pentru a fi vedeta unui succes estival bazat pe viața sa într-unul dintre cei mai recognoscibili și distincți artiști pop din toate timpurile. Acest lucru nu diminuează meritele filmului, care are farmecul său (mai ales prin Morris Day), ci e mai degrabă o dovadă a carismei și influenței extraordinare a lui Prince și a virtuozității sale care depășește barierele de gen și genurile muzicale: nouă piese impecabile și definitorii, un amestec de pop, soul, dance, rock, R&B, funk și multe altele, piese care pur și simplu nu puteau să nu absoarbă tot ce se afla în orbita lor.
Măiestria albumului Purple Rain constă în felul în care trezește stări aparent contradictorii precum dorință, devotament, intimitate și alienare, rezultând un amestec unde totul își are locul. Prince face trauma să pară erotică („When Doves Cry”), iar mântuirea o nesăbuință („Let’s Go Crazy”). Escapadele sale sexuale au un caracter spiritual, amețitor și aproape psihedelic („Computer Blue”), în timp ce călătoriile sale spirituale sunt ancorate în mecanica unui solo de chitară („Purple Rain”). Albumul a doborât recorduri și a bulversat minți: reacția exagerată a lui Tipper Gore la imaginea lui Darling Nikki masturbându-se în fața unei reviste a dat naștere unei campanii exagerate în congres, care a dezbătut moralitatea muzicii pop. Prince a fost adesea comparat cu Jimmy Hendrix pentru felul în care a reușit să creeze o muzică ce părea totodată neagră și albă, înglobând sentimente sacre și profane. Realitatea este că atunci nu exista precedent pentru așa ceva și rămâne incomparabil până azi.
