O dovadă că îți poți exprima stilul artistic neconvențional într-un mod grandios, dar minimalist.

Blonde
Frank Ocean
5
În cei patru ani în care Frank Ocean și-a lansat albumul de debut channel ORANGE și pe cel de-al doilea, blond, artistul și-a dezvăluit o parte din viața sa privată, menționând într-o postare pe rețelele de socializare că fusese îndrăgostit de un bărbat, dar rămânând totodată la fel de misterios și de sceptic cu privire la faimă, creând sporadic muzică, ca apoi să dispară ca o adiere de vânt. Cu toate acestea, în spatele unei mari inovații se află un volum imens de muncă, iar când blond s-a lansat, la o zi după opera de artă redată timp de 24 de ore, (Endless) și alături de o revistă în ediție limitată intitulată Boys Don't Cry, comportamentul său evaziv a părut mai degrabă parte a unei mistici atent studiate. Chiar și aparenta nehotărâre privind scrierea oficială a titlului albumului se poate interpreta, retroactiv, ca fiind o trăsătură ludică care-l caracterizează.
Endless redă frumusețea cotidiană a muncii lui Ocean, ce prelucrează lemnul într-un studio, acompaniat de o muzică ambientală abstractă și sinuoasă. blond s-a bazat pe aceste idei și le-a impregnat cu mai multă formă, înzestrându-le cu o structură mai bine definită, cu o abordare neobișnuită și adesea minimalistă a armoniilor sale lejere și a lirismului narativ mereu prezent. A fost nevoie de o încredere vitală pentru ca artistul să-și asume riscul de a crea un proiect multimedia amplu pentru cel de-al doilea album al său, însă acest lucru s-a extins și asupra compoziției, vocea sa fiind mai încrezătoare („Solo”), iar dorința sa de a aduce la suprafață pornirile bizare fiind mai profundă („Good Guy”, „Pretty Sweet”, printre altele).
Deși blond adună 17 melodii într-o oră ce trece insesizabil, albumul este o paletă variată de idei, o dovadă a inteligenței muzicianului de a-și exprima propriul stil artistic neconvențional și de a avea încredere că ascultătorii vor fi pe aceeași lungime de undă. Și au fost. Iar Ocean s-a impus ca fiind un artist al generației, perfect adaptat la complexitatea și schimbările convulsive ale celui de-al doilea deceniu al secolului XXI.
„Mereu îi spun că îmi place mult mai mult Blonde decât channel ORANGE, și nu-mi place să compar. Dar structura flexibilă, acordurile și toate celelalte chestii de pe Blonde mă atrag mai mult.”
Tyler, The Creator