The Rolling Stones n-au reușit niciodată să-și transpună atât de fidel mitologia în sunete.
Exile on Main St.
The Rolling Stones
53
Mai mult decât melodii sau interpretări, Exile on Main St. reprezintă o stare de spirit. Îi auzi oare pe tinerii zei dând tot ce pot în subsolul unui conac francez cu vedere la Mediterană, înconjurați de drogați și de atârnache, mâncând homar după-amiaza și lucrând toată noaptea? Trupa n-a reușit niciodată să-și transpună atât de fidel mitologia în sunete. Dar Exile a fost și cea mai apropiată întâlnire a trupei The Rolling Stones cu ceva avangardist în adevăratul sens al cuvântului, un album ale cărui aparente greșeli precum mixajul difuz și interpretările dezorientate au creat senzația că o abordare mai tradițională ar fi știrbit din caracterul special al acestuia.
„Exile on Main St. e cel mai mare album de rock ’n’ roll din toate timpurile. Nu e doar cea mai mare trupă de rock ’n’ roll undeva în sudul Franței, într-un conac, superbă și decadentă peste măsură. E vorba și despre ce se întâmplă acolo și nu se aude.”
Chris Robinson
The Black Crowes
Pentru fiecare „Tumbling Dice” sau „Torn and Frayed”, două dintre momentele cele mai coerente ale albumului, există un „I Just Want to See His Face” sau „Let It Loose”, care nu exprimă idei tocmai finisate, ci sunt mai degrabă deschise interpretării. Iar blues-ul, care odată slujea drept limbaj codificat al trupei pentru greutățile și dorințele pământești, devine misterios și arhaic. De această dată, ei au reușit să întruchipeze chiar confuzia pe care altcândva abia o descriau.