O explorare profundă și visătoare care a atras atenția asupra ambițiilor grandioase ale acestor artiști goth consacrați.
Disintegration
The Cure
56
La patru ani de la melodiile sincere de pe The Head on the Door, care marcau o ruptură definitivă față de intensitatea claustrofobică a începuturilor emblematicei trupe goth, în anii ’80, al optulea album al trupei The Cure a cizelat acele instincte pop și a extins orizonturile către un public mult mai larg.
„Pe când ajungi la Disintegration, devine mai ciudat și mai întunecat, iar eu eram complet absorbit.”
Kaskade
Disintegration e o explorare de profunzime a unei stări unice: nostalgică și profund melancolică, influențată de valurile de shoegaze și dream pop britanic, pe care le va influența la rândul său. Piesele consacrate de rock alternativ, „Pictures of You”, „Lovesong” și „Fascination Street” sunt la fel de directe și de memorabile ca orice creație din catalogul lor, însă trupa își temperează emoțiile astfel încât chiar și tonalitatea majoră a unei piese precum „Plainsong” e marcată nu de luminozitate, ci de o nuanță mai profundă, mai densă.
Aici se resimte un ecou al deznădăjduirii specifice realizărilor precedente ale trupei dar, de data aceasta, căderea în disperare e ciudat de primitoare, ca și cum Robert Smith ar fi descoperit că în cele mai reci nopți, să te învălui în propria ta singurătate e singurul mod de a te încălzi. Și făcând asta, el a adus stilul goth, și pe fanii săi, în mainstream.