Un reper cultural cu imnuri create pentru o euforie colectivă. În fine, iată și „Wonderwall”.
(What’s the Story) Morning Glory?
Oasis
58
Noel Gallagher a găsit un mod inedit de a depăși sindromul dificil al celui de-al doilea album atunci când a venit vorba despre (What's the Story) Morning Glory?; îl avea deja scris. În timp ce debutul uriaș al celor de la Oasis din 1994, Definitely Maybe, a fost o introducere uluitoare, acum trupa oferea imnuri supradimensionate, create pentru a fi cântate de un public imens, într-o euforie colectivă.
Curând, a devenit clar faptul că acesta e mai mult decât un al doilea album obișnuit al unei trupe rock excelente. Acesta a fost apogeul erei Britpop, plină de egouri, atitudine și ambiție exagerate, dar niciuna mai mare decât a lor. Cum e posibil ca atât de multe piese clasice să stea una lângă cealaltă pe același album? Pe lângă „Wonderwall” și „Don't Look Back In Anger”, există înălțarea melancolică din „Cast No Shadow”, opera cosmică din „Champagne Supernova” sau ritmul captivant al piesei ce dă titlul albumului. Este povestea unui deceniu întreg, derulată în 50 de minute.
În acel moment, Oasis era de neoprit din afară; doar trupa însăși o mai putea face. Morning Glory însă a valorificat acel haos și l-a transformat în ceva magic.