O descoperire care a adus thrash metal-ul de la periferie în centrul atenției.
Master of Puppets
Metallica
69
Cu Ride the Lightning din 1984, Metallica s-au trezit prinși între lumea purității underground-ului și cea a succesului de masă, arta brutală și plină de lovituri a thrash metal-ului începând să-și facă loc înspre centru. Albumul următor, Master of Puppets, a fost și mai intens, ca viteză, ca agresivitate, ca ostilitate față de forțele de control, și cu toate astea a reușit să atragă și mai mulți fani. Zilele petrecute de trupă prin furgonete erau pe sfârșit.
Cu toată precizia sa, Master of Puppets încă pare un album produs în subsol sau în garaj. Iar acolo unde nopțile băieților din Van Halen și Mötley Crüe promit alinare (prin fete, prin droguri, prin lipsă totală de inhibiție), Metallica s-a jucat cu neliniștea unei persoane aflate în ghearele gândurilor negative recurente, fie despre război („Disposable Heroes”), dependență („Master of Puppets”), propagandă religioasă („Leper Messiah”) sau eșecul sistemului de îngrijire a sănătății mintale („Welcome Home [Sanitarium]”).
Niciodată muzica atât de extremă n-a găsit un public atât de mare, iar de atunci, Metallica n-a mai avut niciodată un public mic. În următoarea jumătate de deceniu aveau să devină una dintre cele mai mari trupe din lume, scoțând furia și alienarea din umbră și aducând-le pe stadioane.