O întoarcere îndrăzneață la retro-soul, cu câteva exprimări agresive actuale.
Back to Black
Amy Winehouse
8
Producătorul Mark Ronson își amintește când Amy Winehouse a venit cu versurile pentru „Back to Black”. Se aflau la un studio din New York la începutul anului 2006, în prima lor zi de lucru împreună. Ronson îi dăduse un CD player portabil cu melodia interpretată la pian, iar Winehouse a dispărut în spate pentru aproximativ o oră pentru a scrie. Când a reapărut, ceea ce avea a fost magistral: sumbru, amuzant, dur, profund romantic. Refrenul, însă, îl încurca pentru că nu rima: „We only said goodbye in words,/ I died a hundred times." („Ne-am luat la revedere doar prin vorbe,/ Am murit de o sută de ori”). I-a cerut să îl schimbe, dar ea s-a uitat în gol: pur și simplu așa a ieșit, ea nu știa cum să-l schimbe.
Dincolo de îndrăzneala sa, ceea ce face ca Back to Black să fie atât de emoționant e senzația că Amy Winehouse încearcă în permanență să-și depășească suferința, nu pentru a o reprima, ci pentru a o înfășura în suficientă sârmă ghimpată încât nimeni să nu-i poată atinge miezul. E evident că muzica soul stă la baza albumului: alămurile tipice Motown („Rehab”, „Tears Dry on Their Own”), romantismul oferit de vocile feminine de acompaniament („Back to Black”), calitatea organică a compozițiilor muzicale („You Know I’m No Good”), multe dintre acestea realizate de trupa The Dap-Kings din Brooklyn.
Însă muzica lui Winehouse, atât în ceea ce privește prezentarea, cât și stilul vocal atemporal, venind din altă lume, face ca melodiile sale să se simtă diferit, nefiind o încercare de a recrea trecutul, ci una de a-l onora, artista rămânând fidelă exprimărilor agresive și totodată autoironiei specifice generației milenialilor, din care făcea parte. Cu ani înainte ca următoarea generație să învețe să își tempereze suferința cu sarcasm, meme și fatalism, am avut-o pe Amy Winehouse, fluturând cuvinte atât de grosolane încât abia dacă îți venea să crezi că le cântă, cu atât mai puțin acompaniată de o secțiune muzicală de corn. Poate că sunetul Back to Black e pe placul fanilor retro-soul și jazz clasic, însă atitudinea artistei e mai apropiată de rap. Sigur, era amuzantă. Însă nu glumea.
„Este o creatură dumnezeiască. Nu este o zeiță, ci un zeu. Nu e o regină, e un rege. Asta e ceea ce simt în legătură cu Amy Winehouse.”
Billie Eilish